Posts Tagged ‘ HIV ’

Tratament curativ pentru HIV

Un tanar infectat cu HIV si diagnosticat apoi si cu leucemie acuta a primit un transplant cu celule stem – in cadrul tratamentului pentru leucemie . Dupa 3,5 ani fara sa mai urmeze nici un tratament antiretroviral ( tratament pentru HIV ) continua sa nu mai aibe cantitati de virus detectabile – adica ceea ce numim vindecare . E un caz unic- izolat si continua sa fie urmarit periodic pentru HIV , dar ofera o noua perspectiva si noi sperante in gasirea unui tratament curativ= care sa vindece pentru HIV/ SIDA .

Articolul a fost publicat in Journal Watch HIV/AIDS Clinical Care January 10, 2011

Screening antenatal

Mai simplu , ce teste de sange ar trebui sa faceti daca intentionati sa aveti un copil .

E de preferat ca testele sa le faceti inainte de a va apuca de treaba, daca nu le-ati facut deja inainte de „vestea cea mare” , vi se vor face cu ocazia primului consult  medical din timpul sarcinii, in primul trimestru .

HIV – in cazul in care e pozitiv( adica aveti boala ), se va incepe tratamentul  mamei de catre Infectiolog , copilul va fi nascut prin cezariana , nu va fi niciodata alaptat la san ( exista risc de transmitere a infectiei prin laptele matern ) si va primi medicatie specifica – prin aceste masuri rata de transmitere a infectiei HIV de la mama la copil scade de la 25% la 2%

Hepatita B – in cazul in care e pozitiv – mama va fi consulatata de catre Gastroenterolog care va decide sau nu inceperea unui tratament , iar copilul va fi vaccinat , prima doza de vaccin facandu-se in primele 48 ore de la nastere- ceea ce scade considerabil riscul de a face boala

Sifilis – in cazul in care e pozitiv tratamentul e obligatoriu ( penicilina ) deoarece sifilisul nediagnosticat si deci netratat provoaca malformatii severe la fat , chiar moarte

Toate cele 3 boli HIV, Hepatita B si Sifilis sunt boli cu transmitere sexuala , deci in cazul in care mama e afectata e obligatorie si testarea partenerului .

Rubella – se va testa imunitatea ( prezenta anticorpilor) , chiar si la persoanele care au fost vaccinate ; in cazul in care nu exista imunitate viitoarea mama va fi vaccinata si va fi sfatuita sa foloseasca metode contraceptive in prima luna dupa vaccin , pentru a evita o sarcina in aceasta perioada ; in cazul in care testul e facut in timpul sarcinii mama va fi vaccinata dupa sarcina, pentru a preveni infectia in sarcinile viitoare . Vaccinarea e necesara deoarece infectia cu Rubella produce malformatii grave la fat ( surditate, boli cardiace etc )

In cazul in care e o sarcina programata e recomandat sa faceti aceste examene inainte de sarcina – printr-o singura proba de sange , daca nu , vi se vor face in primul trimestru de sarcina, alaturi de alte examene : hemoleucograma , grup ABO , Rh , glicemie , sumar de urina , tensiune arteriala , ecografie etc.